Spatzii Verzi

- “Pai da, că toate fetele de pe net au 90-60-90 şi 1.80 înalţime, iar baieţii, ce să mai vorbim, ochii albaştri, blonzi, înalţi, lasă că ştiu eu

- Nu fi aşa, mai sunt şi excepţii. Uită-te la mine!

- Vezi să nu! Tu ai avut noroc. „

Cand era vorba de întâlniri cu tipi de pe net, aveam păreri foarte puternice. Andreea, prietena mea tot încerca de ceva timp să mă convingă de contrariu.

Într-o seară pe mess, un tip îmi spune că are id-ul de la un prieten (Mulţumesc, Andreea!!!) şi că are nevoie să-l ajut cu ceva. I-am răspuns rece “dar mie-mi iese ceva la afacerea asta?”, Mi-a trimis un smiley şi a zis:”ce vrei tu…”. Dorea numărul de telefon al unei gazde de la Braşov.

După o lună in care am vorbit aproape în fiecare seară, am acceptat să ne întalnim. Să văd cât de rău poate fi. Până seara la 6 aveam suficient timp să-mi imaginez cum arata.

M-am urcat in “340” ştiind că o să întârzii şi nu m-am mişcat de lângă uşă. Am coborât la prima gândindu-mă la o scuză pentru cele cinci minute întârziere. Doar nu puteam să-i spun că am stat două ore probând haine şi scoţând bigudiuri. În staţie mă uit după un băiat cu jeans albaştri şi cu tricou alb. Se pare că şi el întârzie. Îmi sună telefonul.Andreea mă întreabă dacă e cazul să mă salveze. Râdea când i-am spus că nu a ajuns încă şi că o s-o anunţ dacă este cazul.

Închid telefonul şi când mă întorc un tip înalt, îmi zâmbea jenat. Avea ochii negri, pătrunzători şi era drăguţ. Şi-a cerut scuze că m-a facut să aştept. Ajunsese mai devreme şi a intrat în magazinul de alături să cumpere cartea despre care am tot vorbit.

Era atât de diferit faţă de ceilalţi tipi pe care-i cunoscusem. Nu de puţine ori am râs pentru că am spus amândoi aceleaşi lucruri. La final ne-am urcat amândoi în “340”. Mă luase de mână, “să nu mă piardă”.A coborât primul, m-a ajutat să cobor şi în loc de “la revedere” s-a uitat fix la mine câteva minute. Am stabilit să ne întâlnim din nou a doua zi.

Ajunsă acasă a trebuit să-i dau dreptate Andreei. Se mai întâmplă…. La ora 7 îmi suna telefonul. Era el, spunându-mi somnoros ”bună dimineaţa” şi că abia aşteaptă să mă vadă. La trei luni de la întâmplare am mers impreună la Braşov.

Se pare că mi-a ieşit ceva la această “afacere”: spre surprinderea mea, un prieten, care este lângă mine atunci când am nevoie, un om pe care-l iubesc. Netul are surprize plăcute chiar şi pentru cei care nu cred in el.